Un adevărat arsenal de muniţie din Al Doilea Război Mondial a fost găsit într-o localitate din Gorj
0Un cetăţean a sesizat, ieri, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, faptul că pe un teren din apropierea oraşului Bumbeşti - Jiu, satul Tetila, a descoperit mai multe elemente de muniţie.
„O echipă protehnică din cadrul ISU Gorj s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma cercetării terenului au fost descoperite 27 bucăţi focoase de diferite calibre, 4 proiectile explozive de calibrul 57 mm, precum şi un corp proiectil de calibru 76 mm, care provin din cel de-al Doilea Război Mondial.
Echipa pirotehnică a ridicat muniţia în vederea depozitării şi distrugerii controlate. Zona a fost cercetată amănunţit de către colegii noştri, pentru a se asigura că nu mai există elemente de muniţie rămase neexplodate“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Reprezentanţii ISU atrag atenţia cetăţenilor asupra pericolului manipulării necorespunzătoare a muniţiei rămasă neexplodată.
Persoanele care găsesc astfel de elemente de muniţie sunt rugate să nu le atingă şi să apeleze de urgenţă numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.