Turismul din Rânca, pus în pericol de o carieră de granit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două avize îl mai despart pe un investitor să deschidă o carieră de granit în apropiere de zona montană Rânca. Conducerea Prefecturii Gorj se opune acestei investiţii pentru că turismul ar putea avea de suferit.

De un an de zile, firma Tehnologica Radion SRL, patronată de omul de afaceri Theodor Barna, încearcă să obţină avizele necesare pentru deschiderea unei cariere de granit în apropiere de zona turistică Rânca. Primăria Novaci şi-a dat deja avizul favorabil şi mai aşteaptă două autorizaţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj şi Compania Naţională de Drumuri pentru a demara investiţia. Subprefectul judeţului Gorj, Marcel Romanescu, a avut o întâlnire cu autorităţile locale şi reprezentanţii mai multor instituţii de care depinde această investiţie. Acesta spune deschiderea carierei de granit ar putea afecta în mod grav turismul din zona Rânca, prin degradarea drumului Transalpina, considerat cel mai frumos din ţară: „Obştea Berceşti a concesionat pe 49 de ani un teren în suprafaţă de 45 de hectare unui investitor considerat strategic de autorităţile locale. Pentru obşte şi primărie, această investiţie reprezintă o oportunitate. Obştea câştigă din concesionare, iar primăria va câştiga din taxele pe care investitorul le va plăti, la care se adaugă înfiinţarea a 100 de locuri de muncă. Acestea sut părţile frumoase. Directorul Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu-Jiu ne-a informat că în urma unui studiu de trafic realizat în urmă cu câteva zile, pe drumul spre Rânca au circulat în patru ore 1600 de maşini. Mai mult decâ atât, în weekend-uri, Rânca este aproape ocupată şi asta în perioada de vară. Transalpina este tranzitată la fel de mii de maşini zilnic, pentru că este o zonă superbă. Ceea ce ridică semne de întrebare este că, în mod firesc, investitorul doreşre să obţină un profit şi vrea să treacă cu maşinile de capacitate destul de mare pe acest tronson din Transalpina. În al doilea rând, mi-aş dori ca traficul să se desfîăşoare în mod fluent. Vă daţi seama ce înseamnă maşinile acelea de capacitate foarte mare pe un tronson de drum numai cu serpentine. În momentul acesta, drumul nu permite să fie folosit de tiruri. Drumul a fost făcut pentru dezvoltarea turismului“.

Primăria Novaci, în favoarea investiţiei

Primarul oraşului Novaci, Pantelimon Todea, spune că investiţia ar fi benefică pentru localitate: „De la carieră şi până la Rânca sunt şase kilometri pe linia aerului. Ar fi fost bine să purtăm aceste discuţii mai demult. Este proprietatea privată a Obştii Berceşti Vlădoi. Oamenii ăştia sunt interesaţi pentru că trebuie să trăiască din ceva. Bineînţeles că suntem interesaţi de această investiţie pentru că în bugetul local ar intra mai mulţi bani din taxele pe care le-am încasa. Ne vom aşeza la masa şi vom discuta toate aspectele“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite