Târgujienii şi-au depănat amintirile din oraşul de altădată
Şapte poveşti din oraşul vechi au fost adunate de reprezentaţii Bibliotecii Judeţene de la trecători. Toate istorisirile vor fi postate pe un blog special special creat de pensionarii care au urmat un curs de informatică.
Oraşul Târgu-Jiu de altădată ascunde multe poveşti cu un farmec aparte. Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Christian Tell, împreună cu un grup de pensionari, s-au aflat ieri, timp de două ore, pe strada Tudor Vladimirescu din zona centrală a oraşului, unde au încercat să scoată la iveală de la trecători istorisirile uitate în negura vremii.
„Pe partea asta a străzii era o simigerie, Hotelul Carpaţi şi partea cealaltă erau nişte locuinţe, iar în spate se afla o stradă care ieşea la Horia, unde erau grădini cu flori, lilieci şi trandafir. Primăvara erau o adevărată splendoare. Popasul Pandurilor se afla tot pe această stradă. Un taraf de lăutari cânta în surdină, fără să deranjeze pe ceilalţi cetăţeni. A mai fost o librărie, după care s-a făcut o autoservire, iar deasupra mai era o croitorie. Până în 1975-1976 s-a mai păstrat oraşul vechi. Pe urmă s-a făcut magazinul Parângu şi Cooperativa Meşteşugărească. Pe strada 1 mai, bulevardul Ecaterina Teodoroiu de acum, era Cinematograful Popular şi Arta Decorativă, unde este acum o benzinărie. Era frumos. S-au făcut şi acum amenajări, dar parcă oraşul nu mai are farmecul de altădată. Nu ştiu cum s-a întâmplat de s-au păstrat clădirile acestea vechi de pe strada Tudor Vladmirescu. Şi e păcat că doar generaţia noastră îşi mai aminteşte de oraşul vechi. Dacă întrebaţi un tânăr născut după 1989, nu ştie nimic“, a povestit Ion Ivăşchescu, în vârstă de 55 de ani.
Povestea clădirii din care a pornit Revoluţia de la 1821
Vasile Rămescu este unul dintre pensionarii implicaţi în proiectul Târgu-Jiu, Poveştile Oraşului. Acesta a participat la cele două cursuri organizate de Biblioteca Judeţeană, de utilizare a calculatorului şi de realizare a unui blog, care s-au deasfăşurat cu sprijiul financiar al Fundaţiei IREX. Pensionarul cunoaşte multe poveşti ale clădirilor vechi, dar şi despre diferite întâmplări, pe care le-a cules de la strămoşii lui sau pe care le-a trăit: „Până la Revoluţia de la 1821, în Târgu-Jiul era ocupat de turci, care au făcut mai multe incursiuni de la Dunăre şi au ajuns până în Gorj. Turcii au vrut să facă un paşalâc în Târgu-Jiu, iar cei care nu se supuneau li se tăiau capetele. Casa Moangă, care se află în spatele Muzeului Judeţean, era locul unde aveau loc aceste execuţii. O cameră de la parter era plină de capete. Este vorba de locuitorii oraşului care nu se supuneau, iar familiile lor veneau şi le răscumpărau capetele, pentru a-i înmormânta creştineşte. Aceste necazuri făcute de turci au produs revolta oamenilor. Aşa au început pregătirile pentru Revoluţia de la 1821. Într-o altă clădire care se află chiar în spatele statuii lui Tudor Vladimirescu, unde a şi locuit slugerul, a avut loc prima adunare în care s-a hotărât să se meargă la Padeş, pentru că acolo avea mai mulţi oameni pe care i-a numit apoi panduri“.
Povestirile vor fi postate pe blog
Olimpia Bratu, directoarea Bibliotecii Judeţene Christian Tell, a spus că în cele două ore au fost strânse şapte poveşti de la trecători, care vor fi postate pe blogul http://targujiupovestileorasului.blogspot.ro: „Acesta a fost creat chiar de cei care au urmat un curs organizat de Biblioteca Judeţeană. Pe blog există mai multe povestiri despre oraşul de altădat, dar ne-am gândit să-l actualizăm şi să venim cu poveşti noi. Am încercat să strângem amintirile din oraşul de altădată. Pe data de 16 septembrie va fi un eveniment final, în cadrul căruia vom prezenta o expoziţie cu rezultatele obţinute. Sper că proiectul nu se va opri aici şi vor fi dezvăluite şi alte povestiri interesante. Am creat un cerc, care se poate lărgi şi îmbogăţi“.























































