Târgujian arestat după ce a dat «țepe» unor companii de telefonie mobilă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost arestat
Tânărul a fost arestat

Un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Jiu, a fost arestat pentru că a încercat să înșele o companie de telefonie mobilă. Polițiștii au constatat că acesta mai comisese o faptă asemnătoare.

Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, în urmă cu două zile, prin Nămărul Unic de Urgenţă 112, de R.D., de 37 ani, din Târgu-Jiu, despre faptul că a fost contactat telefonic de reprezentanţii unei companii de telefonie mobilă din municipiul Bucureşti, pentru a confirma faptul că urmează să încheie optsprezece contracte de abonament de telefonie mobilă.

Bărbatul, de 37 ani, s-a deplasat la reprezentanţa companiei de telefonie de pe strada Unirii, din Târgu-Jiu, unde a constatat că o altă persoană, folosind o carte de identitate falsă ce conţinea datele sale personale, a solicitat încheierea contractelor de abonament în numele său. „Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, reuşind să îl surprindă pe H.R.D., de 28 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce încerca să încheie contractele de abonament. Din probatoriul administrat până în prezent, s-a stabilit că suspectul, în urmă cu două luni, l-a contactat telefonic pe bărbatul de 37 ani, împrejurare în care, declinându-şi, fără drept, o calitate oficială, i-a solicitat acestuia să îi transmită o copie a actului său de identitate precum şi documentele societăţii comerciale pe care acesta o administrează. Ulterior, suspectul de 28 ani, folosindu-se de documentele care i-au fost transmise, a falsificat cartea de identitate şi documentele societăţii, confecţionând în fals o ştampilă“, a spus Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Oamenii legii au depistat că suspectul a mai înșelat, în urmă cu două săptămâni, o altă firmă de telefonie. „S-a deplasat la sediul unei alte companii de telefonie mobilă, pe raza municipiului Târgu-Jiu, unde, folosindu-se de documentele falsificate, a solicitat încheierea a optsprezece contracte de abonament. Astfel, suspectul a intrat în posesia a optsprezece telefoane mobile, pe care ulterior le-a valorificat la diverse persoane pe raza municipiului Târgu-Jiu“, a precizat Romina Dochian. Tânărul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite