Târgu-Jiu: Victoria este obligatorie pentru Pandurii la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii vor să obţină azi prima victorie din retur
Pandurii vor să obţină azi prima victorie din retur

Fără patru jucători de bază care ar fi putut fi chiar titulari la acest meci, Pandurii s-au deplasat la Piteşti cu restul lotului. Raskovic, Stromajer, Hidişan şi Martinovic s-au antrenat cu Pandurii 2 şi au jucat apoi un meci amical, locul lor în lot fiind luat de jucători care au evoluat mai puţin în primele etape.

Ciobotariu consideră meciul de azi ca fiind extrem de important şi spune că e obligatoriu ca Pandurii să obţină o victorie: „Meciul cu Internaţional este unul foarte important pentru noi şi trebuie să marcăm pentru a câştiga.  Este obligatoriu să câştigăm la Piteşti şi să ajungem la 24 de puncte. De fapt, este obligatoriu să facem şase puncte din meciurile cu Internaţional şi cel cu Ceahlăul”.

Şi mijlocaşul Orac este de aceiaşi părere, şi consideră importante cele două meciuri care urmează, mult mai importante decât cele care vor fi programate după aceea cu CFR, Steaua sau Dinamo: „Cred că nu sunt două jocuri decisive, pentru că mai sunt foarte multe meciuri de disputat, dar sunt două jocuri foarte importante, în care trebuie să luăm toate punctele, pentru că după aceea, vin meciuri foarte grele, cu CFR Cluj, Steaua, Dinamo şi va fi foarte greu. Trebuie să câştigăm acum, pentru că nu putem emite pretenţii cu Steaua şi Dinamo”.

Orac recunoaşte că jocul de la Piteşti nu va fi uşor dar consideră că acesta trebuie abordat doar la victorie: „Eu cred că orice joc este greu. De data asta însă, trebuie neapărat să câştigăm. Va fi dificil, dar mergem cu gândul doar la victorie. Ar trebui să nu mai vorbim şi să câştigăm, trebuie să vorbim în teren şi să câştigăm. Fiecare jucător este important pentru echipă, dar sper să ne mobilizăm, să dăm dovadă de caracter şi să reuşim să aducem şi victoria. Este păcat de oraş, de public să nu aducem puncte de la acest meci”.


Internaţional Curtea de Argeş – Pandurii Târgu Jiu
Stadion Nicolae Dobrin din Piteşti, ora 17:00
Echipa probabilă:
Pandurii: Stanca – Popete, Cardoso, Chibulcutean, Grecu – Ghindeanu, Păcurar, Murgan, Orac – Kamara, Arrieta. Antrenor Liviu Ciobotariu.
Rezerve: Mingote, Tătaru, Tremonti, Vranjes, Lazic, Tilincă, Nalaţi.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite