Târgu-Jiu: Update / Galerie Foto/„Vorbea cu amândoi în acelaşi timp. Fiica mea i-a înnebunit"

Declaraţia îi aparţine mamei minorei de 16 ani. Poliţiştii şi jandarmii îl caută pe Lucian Cândea care nu a mai dat niciun semn de viaţă de două zile. Cei doi tineri care iubeau aceeaşi fată s-au bătut, iar unul dintre ei a fost înjunghiat şi nu a mai fost găsit până la această oră.
Comuna Schela a fost răscolită în această dimineaţă de zeci de poliţişti şi jandarmi în căutarea lui Lucian Cândea, de 29 de ani, din localitatea, care a fost înjunghiat vineri seara în urma unui conflict cu rivalul său Mihai Gabriel Agache, de 19 ani, din Târgu-Jiu. Acesta a a fost reţinut astăzi de poliţişti şi prezentat procurilor pentru a fi audiat. Tânărul le-a spus oamenilor legii că l-a tăiat cu cuţitul pe Lucian, în timp ce se aflau în maşina acestuia, după care l-a aruncat din autovehicul, lângă un pod. Mihai Gabriel le-a mai declarat anchetatorilor că a plecat cu maşina rivalului său, iar apoi a abandondat-o pe uliţă. Conform poliţiştilor, acesta i-a luat victimei cele două telefoane mobile şi a chemat un taxi ca să-l ia din localitate. Mihai Gabriel ar fi vândut apoi un telefon mobil taximetristului. Maşina a fost găsită, ieri seară, de un localnic, care a anunţat poliţia. În maşină s-a găsit sânge pe scaunele din faţă şi în cotieră. Urme de sânge au fost găsite şi pe plafonul maşinii. „Era plin de sânge în maşină“, ne-a spus tatăl lui Lucian Cândea. Mihai Gabriel Agache susţine că nu mai ştie nimic de victimă, după ce l-a dat jos din maşină.
Lucian Cândea este căutat de poliţişti şi jandarmi
Lucian Cândea nu a fost găsit până în prezent. Poliţiştii şi jandarmii au format mai multe echipe şi au plecat în căutarea acestuia. Aceştia răscolesc zona de pe marginea drumului, pe o rază de 50 de metri. Căutările sunt îngreunat şi de faptul că în noaptea dintre sâmbătă şi duminică a nins din abundenţă şi stratul de zăpadă măsoară cam 20 de centimetri.
Mihai Gabriel Agache i-a înjurat pe jurnalişti
Mihai Gabriel Agache, în vârstă de 19 de ani, nu a dorit să facă niciun fel comentariu despre cele întâmplat. Mai mult decât atât, acesta a adresat injurii jurnaliştilor. Acesta a fost adus la parchet pentrui a fi audiat.
Fata râvnită de cei doi se numeşte Alina Tărău, de 16 ani, şi este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Mihai Viteazu din Bumbeşti Jiu. Mamam acesteia, Silvia Tărău, a spus că o consideră vinovată şi pe fiica ei: „O consider şi pe fiica mea vinovată pentru că i-a înnebunit şi pe unul, şi pe celălalt. Vorbea cu amândoi în acelaşi timp. Mihai Agache o tot agresa şi nu o lăsa în pace. Am şi depus la poliţie o plângere în acest sens înainte de a avea loc bătaia dintre cei doi băieţi. Lucian era un băiat cuminte. E şocată. Fata mea nu se afla în momentul bătăii acolo“.
Părinţii lui Lucian Cândea erau în stare de şoc. Mama lui plângea încontinuu, presimţind că s-a întâmplat ceva rău. „I-a curs sânge din nas, iar apoi a plecat. Nu mi-a spus unde pleacă. Nu l-am mai văzut din seara zilei de vineri“, a precizat mama lui Lucian.























































