Târgu-Jiu: Tatăl acuzat că şi-a violat fiicele de 3 şi 11 ani a fost arestat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La opt zile după ce magistraţii gorjeni au decis cercetarea bărbatului în stare de libertate, Curtea de Apel Craiova a emis pe numele lui Vasile Dorel Rezmiveş mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Astăzi, bărbatul a fost băgat în beciul Inspectoratului de Poliţie Gorj.


Mama fetiţelor a fost cea care l-a demascat pe bărbatul cercetat pentru viol. Vasile Dorel Rezmiveş a fost reţinut pe data de 21 aprilie, pentru 24 de ore, iar după ce a fost audiat de procurori, bărbatul a fost eliberat. Procurorii gorjeni au atacat această decizie.

Urmare a recursului formulat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în cauza privind Vasile Dorel Rezmiveş, de 52 de ani, din Borăscu, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol si tentativă la infracţiunea de viol, Curtea de Apel Craiova a emis pe numele inculpatului mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 29 de zile. Suspectul va fi încarcerat în arestul IPJ Gorj“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Vasile Dorel Rezmiveş a fost denunţat chiar de către concubina sa, care le-a spus poliţiştilor că bărbatul a întreţinut relaţii sexuale cu ambele fiice ale lor, în vârstă de 3, respectiv 11 ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite