Târgu-Jiu: Prins în timp ce voia să îşi violeze sora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Tânărul va fi dus la Parchet
Târgu-Jiu: Tânărul va fi dus la Parchet

Un tânăr de 18 ani din Negomir a fost surprins chiar de mama sa în timp ce întreţinerea raporturi sexuale cu sora sa vitregă, în vârstă de 10 ani.

Din primele cercetări efectuate de către o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Rovinari, s-a constatat că suspectul a mers împreună cu sora sa vitregă într-o lizieră situată la marginea satului Paltinu, pentru a aduna lemne de foc împreună cu victima. La un moment dat i-a propus victimei minore să întreţină raporturi sexuale, însă au fost surprinşi chiar de mama acestora.

„Poliţiştii Postului de Poliţie Negomir au fost sesizaţi de către P.M., 38 ani, din localitate, cu privire la faptul că în jurul orelor 16:00, deplasându-se în punctul ,,Coteţu” din satul Paltinu, l-a surprins pe fiul său, Ionuţ E.S., de 18 ani, în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu sora sa vitregă, în vârstă de 10 ani. Urmare a probatoriului administrat sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, poliţiştii au dispus faţă de Ionuţ E.S., măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, introducându-l în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

Astăzi, suspectul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de viol, Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite