Târgu-Jiu: Pandurii au câştigat în „cazul Iordache” în instanţă
Ameninţaţi în vară cu neprogramarea şi chiar şi cu excluderea din campionat şi dezafilierea pentru că au avut curajul să se adreseze instanţei civile încercând să dovedească faptul că au dreptate în privinţa pretenţiilor financiare pe care le avea jucătorul Iordache, Pandurii au continuat procesul şi au câştigat.
Contorversatul proces intentat în civil de clubul Pandurii jucătorului Ilie Iordache a fost câştigat recent de clubul gorjean. Jucătorul a fost acuzat de fals şi uz de fals în declaraţiile date în faţa comisiilor referitor la anumite sume de bani încasate de la Pandurii. Membrii comisiilor din cadrul LPF l-au declarat pe acesta liber de contract în baza acelor declaraţii false iar acum vor fi nevoiţi să răspundă penal pentru fapta lor. „Cazul Iordache e câştigat de noi în instanţa civilă” a precizat Condescu explicând că între timp clubul Pandurii a renunţat să se mai lupte şi la comisiile LPF, acolo unde Iordache a continuat să ceară nişte bani de la Pandurii: „La LPF era un proces pe care noi l-am abandonat pentru că nu avea rost să continuăm pe mai multe planuri. În urma acestuia Iordache a cerut să i se dea banii de la ultima hotărâre de la CAF. Liga e într-o mare dificultate pentru că el recunoaşte în noiembrie fapta pentru care a fost judecat în august. Vom vedea pe unde mai scot cămaşa şi ce pot să facă cei de la Ligă acum” a mai precizat oficialul nemulţumit de şicanele celor de la ligă faţă de clubul Pandurii: „Acest comportament al Ligii Profesioniste de Fotbal faţă de clubul Pandurii a fost unul ostil şi duşmănos. Liga s-a purtat la fel faţă de un membru cu drepturi depline ca şi faţă de unul care nu face parte din structură.”




















































