Târgu-Jiu: Două trenuri au rămas blocate din cauza zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenurile înregistrează întârzieri mari din cauza zăpezii
Trenurile înregistrează întârzieri mari din cauza zăpezii

În staţia de la Budieni, din judeţul Gorj, două trenuri au rămas blocate peste două ore din cauza ninsorii căzute în ultimele 24 de ore.

Azi-dimineaţă, în dreptul staţiei din Budieni, un macaz s-a defectat din cauza îngheţului, blocând astfel două garnituri. Acceleratul Bucureşti-Arad a rămas blocat timp de 150 de minute, iar trenul personal Craiova-Petroşani 90 de minute. „Astăzi, ne aşteptăm la întârzieri ale trenurilor. Totul se datorează faptului că în ultimele 24 de ore a nins mult. Îngheţul a dus la defectarea tehnică a porţiunilor de şine“, a declarat Daniel Brotea, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Gorj. Circulaţia trenurilor s-a reluat în judeţul Gorj, după remedierea defecţiunilor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite