Târgu-Jiu: Cei doi motociclişti din Corcova au fost puşi în libertate | adevarul.ro

Târgu-Jiu: Cei doi motociclişti din Corcova au fost puşi în libertate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Vlad Mircea, de 32 de ani, şi nepotul său, Alexandru Borugă, în vârstă de 18 ani, din Cocorova, judeţul Mehedinţi, au fost puşi în libertate cu obligarea de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile.

Cei doi sunt pasionaţi de motociclete şi au fost reţinuţi de poliţişti, după o urmărire ca în filme. La intrare în municipiul Târgu-Jiu, un motociclist a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a luat-o la goană. Pentru că motocicleta era foarte puternică, poliţiştii nu au putut să-l oprească, cu toate că au fost instituite cinci blocaje ale poliţiei. În zona localităţii Vârtopu, motociclistul a virat pe un drum lăturalnic şi a abandonat moticleta. După un timp, în faţa poliţiştilor s-a prezentat Vlad Mircea, care a susţinut că el a condus motocicleta. Oamenii legii spun, încă, deţin imagini de la o benzinărie din Motru în care  Alexandru Borugă este suprins în timp ce alimentează bolidul. Acesta este elev la Liceul CFR din Craiova şi nu deţine permis de conducere. Poliţiştii au mai descoperit că maşina nu era înmatriculată şi circula cu numere false. La aceste acuzaţii se mai adaugă şi falsuri în declaraţii. Vlad Mircea deţine un atelier de tuning, atât pentru maşini, cât şi pentru motociclete. «Motorul» deţinut de acesta are o putere de aproape 200 CP şi este modificată pentru a putea face diverse acrobaţii. Motocicleta apare şi în mai multe filme postate pe Internet.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite