Târgu-Jiu: Bolnavii de la Dobriţa vor rămâne fără mâncare şi medicamente
0
Unitatea se confruntă cu o gravă criză financiară care nu-i permite nici să plătească hrana pacien'ilor. Directorul spitalului, Tiberiu Tătaru, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dar n-a obţinut niciun ban.
Spitalul de Pneumoftiziologie Dobrița, specializat în tratarea afecțiunilor pulmonare, încearcă să facă față uneia dintre cele mai mari crize financiare de până acum. Această unitate are de achitat datorii încă din 2006 ajungând acum la peste 11 miliarde de lei vechi, dintre care 8,5 miliarde sunt deja trecute de limita scadenței. În principal, banii sunt datorați furnizorilor de medicamente și alimente care au început să ceară și penalități pentru întărziere.
Discuţii inutile
Noul manager al spitalului, Tiberiu Tătaru este depășit de această situație și încearcă să facă rost de bani de pe unde poate. El a purtat ieri o discuție cu președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj (CJAS), Daniel Bondoc , în care i-a prezentat situația spitalului pe care îl conduce și i-a cerut acestuia să îl sprijine în demersurile sale de a obține banii de care are nevoie. „Am multe cheltuieli de făcut, am făcut presiuni peste tot, pe la minister, pe la Consiliul Județean... trebuie să mă văd scăpat de toate aceste datorii ca să pot pune în aplicare toate proiectele manageriale la care m-am găndit. Până atunci am de achitat salariile la oameni“, spune Tiberiu Tătaru. În momentul de față spitalul ar mai avea nevoie de circa 39 de miliarde de lei vechi pentru a încheia anul pe zero, a mai precizat acesta.
Rectificarea bugetară, ultima speranţă
Conducerea unității speră să obțină acești bani la rectificarea bugetară din septembrie. Cu aceeași speranță trăiește și președintele CJAS Gorj, Daniel Bondoc. „Singura șansă ar fi să mai primim niște bani la rectificare și avem promisiuni că-i vom primi. Cunoaștem situația de la Dobrița, este foarte gravă, iar dacă nu vom reuși să achităm acele datorii, spitalul ar putea intra într-un blocaj. Eu sper să nu ajungem aici și am să ridic această problemă la Casa Națională de Asigurări“, a precizat Bondoc.
În momentul de față la Spitalul din Dobrița sunt internate 178 de persoane, capacitatea acestuia fiind de 200 de locuri. Directorul Tiberiu Tătaru spune că numărul bolnavilor a mai crescut față de alți ani cu 10-15 procente. „Deși este vara, iar numărul pacienților ar trebui să mai scadă, am observat o creștere a acestuia, poate și din cauza posibilităților materiale din ce în ce mai mici ale unor oameni. Boala pentru care se internează aici, este TBC-ul, iar asta poate fi considerată și o boală a sărăciei, acutizată de criza financiară“, este de părere Tătaru.























































