Târgu-Jiu: Agrement pe insuliţa de pe Jiu cu bani de la guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Târgu-Jiu a reuşit să obţină fonduruile necesare pentru amenajarea insuliţei de pe lacul de acumulare de pe râul Jiu. Lucrările vor începe în luna aprilie şi se vor încheia în vară, cea mai mare parte a fondurilor provenind de la Administraţia Fondului de Mediu. 

Investiţia se va ridica la peste 1,6 milioane de lei, din care 1,2 milioane de lei vor fi alocaţi de către Administraţia Fondului de Mediu, iar restul va fi contribuţia locală. Noul parc va avea o suprafaţă de 22000 metri pătraţi. Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a spus că parcul va fi gata până la sfârşitul verii: „Lucrările vor consta în: amenajarea de spaţii verzi pe o suprafaţă de 16.000 m.p., plantări de pomi şi arbuşti ornamentali, alei pietonale pe 6.000 m.p., realizarea unei balustrăzi în zona situată lângă lac, două fântâni arteziene de câte zece metri şi toate dotările necesare, de la bănci şi până la sistemul iluminat. În perioada următoare se va organiza procedura de achiziţie, iar în cursul lunii aprilie vor demara lucrările, iar finalizarea proiectului va avea loc la mijlocul verii“.

Bază sportivă şi de agrement

În partea de nord a insuliţei se va amenaja o bază sportivă şi de agrement. „Se va face o pistă pentru biciclişti, piste pentru role de diferite dimensiuni un panou de căţărare pentru cei care iubesc alpinismul. În plus se vor monta diferite aparate pentru practicarea de exerciţii fizice“, a precizat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite