Târgu-Jiu: A ameninţat că se aruncă de pe casă | adevarul.ro

Târgu-Jiu: A ameninţat că se aruncă de pe casă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un bolnav psihic s-a urcat aseară pe acoperişul casei în care locuieşte, spunând că vrea să-şi pună capăt zilelor. Pompierii gorjeni au fost cei care l-au convins să renunţe la gândurile suicidare.

Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 19.00, la scurt timp după ce bărbatul fusese externat de la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. La faţa locului au ajuns poliţişti, lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe Gorj şi un echipaj de la Ambulanţă. Aceştia l-au convins cu greu pe târgujianul aflat pe acoperişul locuinţei să renunţe la acest gest, întrucât i-a avertizat că, în cazul în care cineva se apropie, se aruncă în gol. ,„Am încercat să discut cu el, dar nu am reuşit să-l conving să coboare. Am vrut să filmăm, însă a ameninţat că se aruncă şi am fost nevoiţi să ştergem totul. Are o criză şi în cateva ore îşi revine“, a spus un lucrător de la ISU, vecin cu bolnavul psihic. Primele verificări arată că bărbatul nu se află la prima tentativă de acest gen.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite