Tânăr de 19 ani, depistat de poliţişti sub influenţa drogurilor la volan. A intrat cu maşina într-un stâlp
0
Testul cu aparatul drugtest a fost pozitiv la două substanţe
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost depistat, noaptea trecută, sub influenţa drogurilor la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din municipiul Târgu Jiu.
Tânărul a intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat de pe strada Victoria.
„Întrucât aparatul a rezultat pozitiv la două substanţe, conducătorul auto a fost însoţit la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de urină şi sânge pentru depistarea prezenţei de substanţe psihoactive.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, au trasnsmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.