Tânăr arhitect, voluntar pentru orașul lui Brâncuși. A gândit un proiect de regenerare a falezei Jiului

0
Publicat:

Un tânăr arhitect, fiu al locului, a gândit un proiect de regenerare a falezei din municipiul Târgu Jiu, în zona lacului de acumulare de pe râul Jiu, care traversează de la sud la nord.

Sabin Cornoiu a realizat gratuit un proiect de regenerare urbană Foto: Facebook/sabin.cornoiu
Sabin Cornoiu a realizat gratuit un proiect de regenerare urbană Foto: Facebook/sabin.cornoiu

„Este un proiect de voluntariat. Este al treilea proiect de acest fel. Am început să lucrez la el de zece luni de zile. Am o imagine de ansamblu a acestui proiect.

Am constatat că orașul este plin de mașini. Cred foarte mult în ideea de libertate și mi-ar fi plăcut să am de ales, atunci când ies din bloc, între mersul cu mașina personală, cu bicicleta sau autobuzul.

M-am gândit să găsesc o zonă uitată de lume, care să fie regenerată. Am ajuns acasă și am făcut câteva schițe. Proiectul a avut un impact mare și este nevoie pentru locuitori să avem un astfel de refugiu, pentru că se află la o distanță de zona centrală, aglomerată, și poate să fie o oază de liniște“, a povestit tânărul arhitect gorjean Sabin Cornoiu despre proiectul său.

Piciorul podului peste râul Jiu, transformat în panou de cățărat

Faleza are o lungime de 6,5 kilometri și este prevăzută, conform proiectului, cu benzi pentru bicicliști și pietoni, dar și zone pentru diferite activități. O zonă este dedicată parcării bicicletelor. Arhitectul a prevăzut un ponton flotant pentru cei care vor să se plimbe cu diferite ambarcațiuni pe lac.

Proiectul prevede un ponton pentru ambarcațiuni Foto: Facebook/Sabin Cornoiu
Proiectul prevede un ponton pentru ambarcațiuni Foto: Facebook/Sabin Cornoiu

„M-am gândit că ar fi interesant ca în Parcul Central să fie un loc pentru ca turiștii să își cumpere suvenire, ateliere pentru practicarea de diferite meșteșuguri, cum ar fi olăritul, o cameră digitală, unde turiștii pot să fie introduși într-o lume virtuală și să vadă lucrările lui Constantin Brâncuși sau, de ce nu, să-l vadă pe marele sculptor în timp ce lucrează“, a povestit Sabin Cornoiu.

Proiectul de regenerare urbană a fost realizat în mod gratuit de tânărul arhitect Foto: Facebook
Proiectul de regenerare urbană a fost realizat în mod gratuit de tânărul arhitect Foto: Facebook

O altă idee a tânărului sculptor a fost să transforme unul dintre picioarele podului peste râul Jiu într-un panou de cățărat pentru pasionații de alpinism.

Care sunt costurile

Tânărul arhitect gorjean a făcut și o estimare a costurilor: „Am făcut estimări în privința costurilor. Întreg proiectul se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, dar se mai pot reduce unele funcționalități“.

O problemă o reprezintă terenul, care se află în proprietatea statului, fiind considerat o zonă de protecție a lacului.

Se poate face un protocol. A mai fost un proiect asemănător în Tulcea, unde faleza era tot în proprietatea statului, însă s-a reușit încheierea unui protocol cu autoritatea locală și anul acesta modernizarea a fost finalizată. Se poate face acest proiect“, arată soluția tânârul arhitect.

Proiectul de regenerare urbană a fost realizat în mod gratuit de tânărul arhitect Foto: Facebook
Proiectul de regenerare urbană a fost realizat în mod gratuit de tânărul arhitect Foto: Facebook

Autoritățile locale din Târgu Jiu nu au fost interesate de acest proiect și consideră că nu se poate face, deoarece terenul nu-i aparține. „Din păcate, nu am fost contactat de nimeni“, a precizat arhitectul.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite