Stareţul care a fost omorât în bătaie pentru că nu a renunţat la chilia sa

Visarion Toia, unul dintre stareţii de la Mănăstirea Lainici, a avut un destin crunt. Opozant al comunismului, acesta a murit după o serie de complicaţii care au apărut în urma loviturilor primite de la mai mulţi militari, pentru că nu a vrut să renunţe la chilia sa.

Părintele Visarion Toia s-a născut la 28 mai 1884, într-o familie de agricultori din localitatea Secuieni, judeţul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în mănăstirea vâlceană Frăsinei. Pentru că avea o voce deosebită, a urmat şcoala de cântăreţi bisericeşti, iar în 1910 a fost mutat la Mănăstirea Lainici.
 

A intrat în monahism în anul 1922, iar în 1927 a primit rangul de protosinghel. La 15 ianuarie 1929, episcopul Vartolomeu Stănescu l-a numit stareţ al Mănăstirii Lainici. Părintele Visarion s-a remarcat printr-un spirit de organizare deosebit, rămânând în posteritate ca al treilea ctitor.

A înfiinţat un spital pentru răniţii de la şantierul Bumbeşti-Livezeni

În timpul şantierului de la Bumbeşti-Livezeni, deschis de regimul comunist în anul 1949, stareţul Visarion Toia a a organizat un spital pentru cei schilodiţi în timpul lucrărilor. Era mereu aproape de aceştia şi îi ajuta cu medicamente şi hrană. 

S-a opus comunismului 

Visarion Toia contracara prin diferite metode campania de educare marxist-leninistă care se desfăşura în zonă. Părintele organiza pelerinaje împreună cu minerii din Valea Jiului şi refuza cu obstinaţie ocuparea chiliilor de către trupele de Securitate care luptau împotriva partizanilor din munţi, manifestări care au atras atenţia organelor de represiune.

 „A fost ca un martir. Când au început lucrările la calea ferată Bumbeşti-Livezeni, au fost ocupate abuziv toate terenurile mănăstirii, s-au amplasat barăci şi erau sute de oameni: ceferişti, utemişti, iar o unitate miliară era chiar în incinta mănăstire. Într-o seară a venit comandantul garnizonei băut şi cu încă doi ofiţeri. S-au dus la stareţul mănăstirii şi i-au spus: «Măi, moşule, trebuie să ne predai şi chilia ta». Le-a explicat că nu se poate pentru că s-au dat toate camerele. S-a opus doar verbal şi atunci au început să-l bată, după care l-au aruncat peste pridvorul clădirii din faţă. I s-a rupt piciorul de la genunche, s-a cangrenat şi i-a fost amputat, iar după un an de zile a murit în urma acestei întâmplări“, 

ne povesteşte stareţul Mănăstirii Lainici, Ioachim Prâvulescu. 

A fost deshumat 

Părintele Visarion Toia a fost desumat atunci când i s-a schimbat crucea de la mormânt, iar călugării de la Mănăstirea Lainici s-au convins că nu avea un picior. „Când am am schimbat crucile de la mormânt, am deshumat osemintele şi, întradevăr, nu avea piciorul drept. Este un adevărat sfânt. A avut o viaţă de sfinţenie şi generează harul duhului sfânt în zona aceasta, pentru că orice mănăstire are o încărcătură istorică şi duhovnicească“, a mai relatat stareţul Ioachim Pârvulescu. 

Mănăstirea Lainici a fost închisă timp de 9 ani

Mănăstirea Lainici a fost ocupată de muncitori şi forţele de armată şi de securitate până în 1957. În 1961, Mănăstirea Lainici a fost desfiinţată ca mănăstire independentă, rămânând cu titlul de „casă de oaspeţi”. Până în 1970 uşile bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermiţându-se să se facă slujbe decât în unele Duminici şi sărbători religioase.