Şofer oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă. A fost reţinut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Poliţiştii au tras focuri de armă ca să oprească un şofer
Poliţiştii au tras focuri de armă ca să oprească un şofer

Un bărbat aflat la volanul unei maşini a fost oprit cu focuri de armă de către poliţiştii din localitatea Tismana.

Şoferul a refuzat să oprească pentru că s-a urcat lşa volan deşi avea permisus suspendat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.

„În seara zilei de 19 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe DJ 672 Pîrîu de Pripor, însă conducătorul auto, despre care se cunoştea faptul că are dreptul de a conduce suspendat, a efectuat manevra de mers cu spatele pe o distanţă de circa 400 de metri, după care a întors şi a demarat în direcţia Ciuperceni.

Întrucât şoferul s-a sustras de la efectuarea controlului, un agent de poliţie l-a somat pe acesta să oprească, dar pentru că nu a răspuns somaţiei, poliţistul a folosit armamentul din dotare, executând focuri de armă în plan vertical şi asupra pneurilor autoturismului, rezultând doar pagube materiale.

Ulterior, după o distanţă de circa 3 km autoturismul urmărit a fost identificat pe raza comunei Ciuperceni, fiind oprit pe marginea parţii carosabile. În urma evenimentului nu a fost rănită nicio persoană. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de acţiune a agentului de poliţie“, a transmis Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt Poliţiei Gorj.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite