Român ucis pe o stradă din Marea Britanie, după ce câștigase 2.000 de lire sterline la cazino

0
Publicat:

Un român, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit mort, luni dimineața, pe o stradă din orașul Doncaster în care muncea în Marea Britanie, potrivit publicației Gorjonline.ro.

Ștefan Stelian Moraru a fost găsit mort pe o stradă din Doncaster Foto: Gorjonline.ro
Ștefan Stelian Moraru a fost găsit mort pe o stradă din Doncaster Foto: Gorjonline.ro

Ștefan Stelian Moraru, din municipiul Motru, județul Gorj, ar fi fost înjunghiat, susțin prietenii familiei. Acesta a fost găsit de polițiști pe stradă, înjunghiat în abdomen. Poliția i-a audiat timp de două zile pe toți cei care l-au întâlnit în ultimele ore sale de viață. De asemenea și românul cu care aceste locuia în Marea Britanie a fost audiat.

Moartea lui Rică a fost anunțată, pe o rețea de socializare, de fratele său: „El este Rikă, fratele meu, mai bine zis a fost până ieri 20-03-2023, căci cineva s-a gândit să îl omoare cu sânge rece. Eu acum nu am cuvinte să îmi exprim durerea. Frățiorul meu nu te voi uita niciodată”.

Sute de mesaje de condoleanțe au fost transmise pe Facebook: „Foarte trist, fără cuvinte! L-am avut elev, totodată prieten. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis un bărbat din Motru.

Colegul de apartament face parte din cercul de suspecți

Rică, așa cum era cunoscut, locuia împreună cu un cetățean român din Mehedinți. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că l-a lăsat pe colegul său la un cazino, în jurul orei 3.00, iar că în momentul în care se despărțise de acesta, Rică avea 2.000 de lire, bani pe care-i câștigase în acea noapte. Potrivit unor surse, și colegul de locuință face parte din cercul de suspecți, mai ales pentru că nu a anunțat autoritățile că acesta nu a mai ajuns acasă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite