Video Protest masiv al minerilor la Târgu Jiu: sute de angajați CEO au blocat orașul
0Sute de mineri și energeticieni ai Complexului Energetic Oltenia protestează în centrul municipiului Târgu Jiu, nemulțumiți de planul de restructurare care prevede disponibilizarea a 1.500 de angajați începând cu 1 aprilie și a altor 300 de angajați de la 1 mai.

Sute de mineri angajați ai Complexului Energetic Oltenia se află de câteva ore în stradă, manifestând în centrul Târgu Jiu. Inițial, aceștia au protestat în fața sediului companiei, însă, pentru că nimeni nu a coborât să discute cu ei, oamenii au pornit pe străzile orașului, blocând traficul în mai multe zone, inclusiv la intersecțiile principale.
Liderul Federației Naționale Mine Energie (FNME) a explicat nemulțumirile minerilor. „Au venit toți din schimbul 1. E un număr triplu față de ce a fost până acum. Cred că sunt în jur de o mie de angajați. Poate se gândește PSD-ul să-l ducă pe Plaveti de aici. Programul ăsta de restructurare conține și măsuri sociale, dar angajații nu au beneficiat de absolut nimic!”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, potrivit publicației Gorjeanul.
Protestatarii scandează lozinci precum „Minerii și țara și-au pierdut răbdarea!”, exprimându-și opoziția față de planul conducerii CEO de a tăia 1.500 de locuri de muncă de la 1 aprilie, plus alte 300 de disponibilizări de la 1 mai. Minerii susțin că vor rămâne în stradă până când cineva din conducere va veni să discute cu ei.
Motivele de supărare ale angajaților sunt întărite și de protestele recente de săptămâna trecută, când minerii au mers la Ministerul Energiei de la București și au stat acolo în grevă foamei, fără a primi însă un răspuns concret.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj asigură măsurile de ordine și siguranță publică pe parcursul întregului eveniment. Deși acțiunea a luat amploare în urmă cu puțin timp, când persoanele prezente au ocupat șoseaua, autoritățile precizează că situația este sub control și nu s-au înregistrat acte de violență.
Pentru a evita blocajele totale și pentru a asigura siguranța atât a protestatarilor, cât și a șoferilor, echipaje ale Poliției Rutiere Târgu Jiu sunt prezente la fața locului. Agenții acționează pentru fluidizarea circulației și direcționarea mașinilor pe rute adiacente acolo unde este necesar.
„Menționăm că, până în acest moment, nu au existat violențe și nu a fost necesară folosirea materialelor din dotare de către forțele de ordine. Jandarmii se află permanent în dialog cu organizatorii și participanții pentru asigurarea unui climat de siguranță”, au transmis reprezentanții instituției.
În urma protestelor, conducerea CEO a anunțat că va fi efectuată o analiză de personal la nivelul fiecărei subunități, în special în zonele unde activitatea se restrânge.
Potrivit reprezentanților companiei, la 25 februarie, CEO avea aproximativ 7.800 de angajați, dintre care 1.945 lucrau pe baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată.























































