Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trenul Leon va transporta, pe 15 mai, astronauţi şi experţi aerospaţiali internaţionali pe ruta Bucureşti - Braşov şi retur, în cadrul evenimentelor organizate la împlinirea a 45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu, a anunţat Grampet Group, într-un comunicat transmis marţi.

Trenul Leon FOTO: Grampet Group
Trenul Leon FOTO: Grampet Group

„Trenul Leon, fabricat la Electroputere VFU Paşcani şi operat de RELOC Craiova, va aduce pe şine aniversarea unei misiuni istorice pentru România. Vineri, 15 mai, acesta va transporta astronauţi şi experţi aerospaţiali internaţionali pe ruta Bucureşti - Braşov şi retur", se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Astfel, la 45 de ani de la zborul istoric al lui Dumitru Prunariu, România va fi gazda unei reuniuni internaționale a pionierilor, a veteranilor şi a noilor generații de exploratori ai cosmosului, invitați să marcheze un moment definitoriu în istoria explorării spațiale.

„Suntem onorați să putem susține un proiect emblematic dedicat împlinirii a 45 de ani de la momentul în care cosmonautul Dumitru Prunariu a devenit primul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. Călătoria aniversară la bordul trenului Leon este inițiativa prin care Grampet Group îşi exprimă respectul şi admiraţia faţă de această performanţă istorică şi faţă de cel care a făcut-o posibilă. Dumitru Prunariu este un vizionar şi un reper de curaj, care ne inspiră şi va continua să inspire generaţii întregi. O personalitate care a scris o pagină de istorie pentru România şi care merită întreaga noastră consideraţie", a afirmat Gruia Stoica, preşedinte şi fondator Grampet Group, citat în comunicat.

La acest eveniment vor fi prezenţi cei care au deschis drumuri în explorarea spaţiului pentru naţiunile lor: Ivan Bella, primul slovac în cosmos, Pedro Duque Pedro Duque, primul astronaut al Spaniei şi fost ministru al cercetării, şi Alper Gezeravci, primul reprezentant al Turciei în era zborurilor comerciale şi pilot militar pe F16.

"Lor li se alătură figuri emblematice ale Agenţiei Spaţiale Europene şi ale programelor spaţiale internaţionale. Julie Payette, simbol al excelenţei canadiene şi participantă la două misiuni NASA, aduce perspectiva nord-americană asupra cooperării orbitale. Paolo Nespoli, unul dintre cei mai experimentaţi astronauţi ESA, şi Ulrich Walter, veteran al programului Spacelab, reprezintă generaţia care a extins colaborarea europeană dincolo de atmosfera terestră", se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, prezenţi vor fi şi Claudie Haignere şi Jean-Pierre Haignere, două figuri reprezentative ale explorării franceze, prima femeie astronaut a Franţei şi unul dintre cei mai experimentaţi astronauţi francezi.

„În oglindă cu aceşti veterani, Jannikke Mikkelsen, exploratoare norvegiană aflată la începutul propriului drum cosmic, reprezintă noua generaţie de profesionişti care privesc către Lună şi Marte", susţin reprezentanţii Grampet.

Alături de ei vin unii dintre cei care conduc cele mai prestigioase instituţii cosmice internaţionale: Prof.univ. Pascale Ehrenfreund, preşedinta Comitetului pentru Cercetarea Spaţiului (COSPAR), Prof. Bernard Foig, fost Chief Scientist al ESA/ESTEC şi consilier superior al Directorului General al ESA, Jean-Michel Contant, Secretarul General al Academiei Internaţionale de Astronautică (IAA), Ada Samuelsson din SUA, fost expert în Secretariatul General al ONU şi Andy Turnage, care administrează cu mare competenţă de peste 20 de ani Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic.

Leon este primul automotor de tip DMU (Diesel Multiple Unit, n.r) construit în România în ultimii 80 de ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite