Preot din Gorj, trimis o lună la mănăstire ca să se roage pentru că le percepea enoriaşilor tarife astronomice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Zamfir Neagoe a fost trimis la mănăstire ca să se roage pentru iertarea păcatelor sale
Preotul Zamfir Neagoe a fost trimis la mănăstire ca să se roage pentru iertarea păcatelor sale

Preotul din comuna Berleşti, Neagoe Zamfir, acuzat de localnici că cere sume astronomice pentru serviciile religioase a fost pedepsit de către Mitropolia Olteniei.

Părintele Neagoe Zamfir a fost canonisit la o mănăstire timp de o lună de zile. „Va sta la mănăstire o lună de zile pentru rugăciune şi reflecţie duhovnicească. Este vorba de o mănăstire din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei“, a spus Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei. 

Acuzat că a luat vaca unui enoriaş

Părintele Neagoe Zamfir a fost acuzat de unii dintre localnicii din Berleşti că le sume enorme pentru serviciile religioase prestate la înmormântări, nunţi sau botezuri. Preotul cerea între 800 sau 1.500 de lei pentru o cununie religioasă, în loc de 300 de lei, aşa cum este teriful perceput la alte biserici.

Constantintin Costoiu, un localnic, din comuna Berleşti, spune că preotul ar fi luat vaca unui enoriaş pentru a achita în acest fel taxa: „La cineva care a murit aici, ştiu mai mulţi cetăţeni care să confirme, i-a luat vaca, neavând nici apă în găleată. A vândut-o ca taxa, că mai avea să-i dea 50 de lei".

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite