Petronela Ciora, medaliată pentru virtuţile de dansatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petronela Ciora
Petronela Ciora

Face parte din trupa Ritmic a Palatului Copiilor, iar în timpul liber dansează pe ritmuri ţigăneşti sau hip-hop la petreceri.

De mică a fost activă, plină de viaţă şi i-a plăcut să danseze. Părinţii au înscris-o la vârsta de trei ani la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu. Ia şi acum lecţii de dansuri moderne, având-o ca instructor coregraf pe Elena Guţu. La doi ani a fost una dintre micile vedete în cadrul unei emisiuni televizate pentru copii. „Am participat de mai multe ori la emisiunea «Arici Pogonici», am spus multe poezii şi am dansat“, îşi aminteşte Petronela. A fost selectată, în 2007, ca membră în echipa de dansatori juniori a Doinei Gorjului. Marian Stelea, instructorul echipei de juniori, a fost cel care i-a descoperit înclinaţiile pentru mişcare. Pasiunea pentru dans o moşteneşte de la părinţii săi. Tatăl ei şi fratele acestuia sunt în prezent dansatori ai Ansamblului Profesionist Doina Gorjului. Tânăra, considerată multitalent, a participat la numeroase festivaluri şi concursuri de dans modern şi popular, la care a câştigat diplome, trofee şi medalii. Din categoria dansurilor moderne, Petronela le adoră pe cele hip-hop. În plus, a luat şi lecţii de nai şi de balet.

A dansat în scop caritabil

În toamna anului 2008, Petronela a participat la emisiunea televizată „Dansez pentru tine“, ca să-şi salveze sora, grav bolnavă. Un vaccin administrat greşit de către o asistentă i-a schimbat viaţa Anei-Maria Ciora, fiind nevoită să stea imobilizată la pat câţiva ani buni. „La preselecţia de la Craiova am fost acceptată să merg mai departe la Bucureşti. Echipa de la Pro TV a hotărât ca Andreea Bănică şi Lilian Cărăuş să danseze pentru sora mea. Eu am dansat pentru un băieţel căruia i-a plăcut dansul, dar din cauza unui accident de maşină, a paralizat de la brâu în jos“, mărturiseşte tânăra dansatoare. În prezent, face parte din trupa Ritmic a Palatului Copiilor din Târgu-Jiu. Ultimul concurs naţional la care a participat, alături de colegi, s-a desfăşurat la Timişoara. El s-a intitulat „Flori în oraşul florilor“, trupa din care face parte ocupând locul I. Se pregăteşte pentru Festivalul naţional „Dance en Vogue“, care va avea loc la Oradea, în luna octombrie.

Nelipsită de la nunţi

Împreună cu doi colegi talentaţi de la Palatul Copiilor a format trupa Sincron, cu care participă la nunţi, botezuri sau alte evenimente. „O vecină de cartier, vâzându-mă la televizor, mi-a făcut o propunere, aceea de a dansa la nunta fiului ei. Am dansat un dans ţigănesc, două hip-hop-uri, contra cost. Suntem acum disponibili pentru orice solicitare. Putem face şi programe de comedie în dansurile noastre. De curând am fost cooptată de către solista de muzică uşoară Teodora Pană, să fac parte din trupa ei de dansatori“, încheie Petronela.

Care este cea mai mare dorinţă a ta?

Mi-ar plăcea să devin o coregrafă cunoscută pe plan naţional. În plus, îmi doresc să ajung să joc în fi lme româneşti.O apreciez tare mult pe actriţa Adela Popescu.

Ce liceu vrei să urmezi?

Aş vrea să mă înscriu la Liceul de Coregrafi e din Bucureşti. Instructorul meu, Elena Guţu, m-a sfătuit să merg mai departe pe această
latură artistică.



Ce-i place: Să joace volei, să danseze pe ritmuri hip-hop. Prepară cu plăcere clătite. De asemenea, îi plac drumeţiile şi curăţenia. Adoră animalele, în special pisicuţele şi căţeluşii.

Ce nu-i place: Sedentarismul.  Este mereu activă, iar atunci când nu participă la festivaluri sau concursuri dansează toată ziua prin casă. Nu se simte bine când este minţită şi o întristează că societatea nu se implică în ceea ce priveşte domeniul artistic.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite