Peste 350 de poliţişti vor fi la datorie, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
0
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi sărbătorită prin mai multe evenimente religioase și laice în localitățile Tismana și Polovragi.
La Tismana va avea loc miercuri, 15 august, unul dintre cele mai mari bâlciuri din județul Gorj, precum și un festival de folclor, iar la Mănăstirea Polovragi se va marca, printr-o slujbă religioasă la care vor participa înalte fețe bisericești, hramul sfântului lăcaș de cult. Polițiștii vor fi la datorie la cele două evenimente. „Peste 350 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţie rapidă, vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice, respectiv în Tismana şi Polovragi. Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele tronsoane de drumuri naţionale, o atenţie deosebită fiind acordată arterelor ce converg către lăcaşurile de cult şi zonele turistice. De asemenea, poliţiştii vor utiliza echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie rutieră, urmărind în special prevenirea şi combaterea vitezei“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.























































