Persoanele cu handicap din Târgu-Jiu au la dispoziţie un centru modern
0
Centrului de Zi «Christian» pentru persoanele cu handicap din municipiul Târgu-Jiu a fost inaugurat ieri, în prezenţa primului ministru Victor Ponta. Investiţia a fost realizată din fonduri europene şi s-a ridicat la valoarea de 600.000 de euro.
Centrul destinat persoanelor cu handicap a fost amenajat într-o fostă centrală termică de cartier. În cadrul centrului de zi se află o sală de calculatoare conectate la Internet, la care persoanele cu handicap pot să aibă acces. De asemenea, tot aici a fost amenajată o sală de recuperare dotată cu aparatura necesară. „Aceasta va funcţiona din plin, pentru că este dotată cu aparatura necesară“, a spus Mircea Andrei.Acesta a precizat că cebntrul este ca un vis devenit realitate pentru persoanele cu handicap din Târgu-Jiu.
Tot în cadrul centrului se vor mai desfăşura activităţi de petrecere a timpului liber: lectură, vizionarea de emisiuni la televizor, jocuri de şah, rummy, table, concursuri. Persoanele cu handicap vor beneficia de consiliere psihologică, socială, vocaţională. Aici se vor mai desfăşura şi activităţi de terapie ocupaţională, de pictură şi croitorie.
„Mă bucur că s-a realizat din bani europeni“
Victor Ponta a spus că investiţiile din fondurile europene trebuie să continue: „Mă bucur că aici, într-un loc în care foarte puţină lume se aştepta, într-o fostă centrală termică de cartier, s-a realizat acest centru, care este la standard european. Mă bucur că s-a realizat din bani europeni, prin programul Operaţional Regional, şi prin efortul autorităţilor locale. De asemenea, sunt bucuros că ne-am ţinut de cuvânt şi am reuşit să plătim toate datoriile pe care le aveam către însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. Aş vrea să văd cât mai des proiecte de acest gen şi să încurajez autorităţile locale în a folosi şi resurse europene, pentru că cele de la buget sunt limitate. Modul în care arată acest centru înseamnă că persoane cu dizabilităţi beneficiază de un regim la care nu se putea gândi nimeni în urmă cu câţiva ani“.





