Mesaj impresionant al lui Edi Iordănescu pentru fotbaliştii şi suporterii echipei Pandurii: „Uniţi până la final!“
0Antrenorul Edi Iordănescu şi fotbaliştii sunt decişi să continue munca de la clubul şi să se bată la titlu, în ciuda dificultăţilor majore cu care se confruntă echipa şi a presiunilor la care sunt expuşi jucătorii.
Iordănescu junior are un mesaj impresionant pentru suporterii echipei Pandurii:
„Mulţumesc în numele meu şi al jucătorilor pentru sprijin. Sper să se găsească soluţii. Nu a fugit nimeni şi nici nu o să fugă. Împreună cu băieţii am hotărât că jucăm până la capăt indiferent de situaţia financiară. UNIŢI PÂNĂ LA FINAL !!“
Salarii restante pe mai multe luni
Clubul Pandurii se confruntă cu mari probleme financiare, după ce ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a anunţat, dn senin, că nu va mai beneficia de fonduri din partea Complexului Energetic Oltenia, care este membru fondator al clubului şi trebuie să plătească o cotizaţie anuală. Ministrul Energiei a făcut o mare gafă, menţionând că se va suspenda orice sponsorizare, în condiţiile în care nu este vorba de aşa ceva.
Fotbaliştii şi tot staff-ul echipei nu şi-au mai primit salariile de câteva luni.