Medic chirurg, audiat de procurori pentru infracţiuni de corupţie
0
Medicul chirurg Gheorghe Neaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, este audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Acuzaţiile care i se aduc vizează comiterea unor infracţiuni de corupţie, printre care cea de luare de mită.
În această dimineaţă a avut loc o descindere a oamenilor legii la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, acolo unde medicul îşi desfăşoară activitatea.
Gheorghe Neaţă a fost, o perioadă, director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, şi consilier judeţean din partea PNL.
Găsit vinovat de un caz grav de malpraxis
Medicul chirurg a fost implicat într-un caz de malpraxis, fiind obligat de instanţa de judecată să plătească despăguburi .
în anul 1999, un pacient operat de medicul Neaţă a rămas paralizat pe viaţă. Ion Milconiu a venit la spital şi a fost operat de subocluzie intestinală. Intervenţia a fost făcută de medicul Gheorghe Neaţă. Acesta i-a făcut şi rahianestezia pentru că nu s-a prezentat un medic anestezist.
După operaţie, pacientul a rămas paralizat, fiind imobilizat la pat. Medicii legişti au constatat că rahianestezia a fost făcută necorespunzător şi aceasta a fost cauza paraliziei. Ion Milconiu a făcut plângere penală împotriva medicului Neaţă. Medicul chirurg a fost obligat în cele din urmă să-i plătească pacientului despăgubiri de 800 de milioane de lei vechi şi achitarea unei rente viagere de câte trei milioane de lei vechi pe lună.