Liderul de sindicat Cristea Fluerătoru, arestat preventiv pe 29 zile, împreună cu doi ingineri din CEO
0
Liderul de sindicat din zona Motru, Cristea Fluerătoru, Nicolae Giuran, preşedintele comisiei de recepţie, şi Sandu Benga, membru al comisiei, au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 29 de zile de către Judecătoria Târgu Jiu.
Cei trei au fost reţinuţi aseară pentru 24 de ore. Cristea Fluerătoru este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi uz de fals. Nicolae Giuran, preşedintele comisiei de recepţie, şi Sandu Benga, sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uz fals.Cei trei au posibilitatea să declare recurs.
Drumul care face legătura dintre localităţile Miculeşti şi Motru a fost modernizat în anul 2006 şi a costat peste 30 de miliarde de lei vechi, dar s-a deteriorat într-un timp foarte scurt. Ancheta a început în anul 2007 şi a fost desfăşurată de poliţie şi DNA. Au fost realizate mai multe expertie, iar ultima a scos la iveală un prejudiciu de peste nouă miliarde de lei vechi. Acuzaţia principală a anchetatorilor constă în faptul că lucrarea executată nu a respectat proiectul, în sensul că asfaltul a fost turnat fără ca înainte să aşeze un strat de balast. Reprezentantul societăţii care a executat lucrarea a fost, pe o anumită perioadă, Cristea Fluierătoru. „Nu ştiu în ce calitate am fost chemat. Expertiza nu este conformă cu realitatea“, a spus liderul de sindicat.