Gorjean condamnat pentru pornografie infantilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjeanul şi-a recunoscut faptele
Gorjeanul şi-a recunoscut faptele

Un gorjean a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Acesta şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnat în procedura simplificată. 

„Condamnă inculpatul DEACONU ADRIAN, fără antecedente penale la: 2 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni (patru ani şi patru luni) închisoare în regim de detenţie“, se arată în hotărârea judecătorească.

Instanţa de judecată a dispus confiscarea unei tablete şi a unui telefon mobil în care s-au găsit materiale pornografice cu minori.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite