FOTOGALERIE Parada elefanţilor prin centrul municipiului Târgu Jiu
0
Patru elefanţi s-au plimbat, astăzi, prin centrul municipiului Târgu Jiu. Animalele au promovat, astfel, circul care a venit oraş.
Elefanţii au fost scoşi la plimbare, deşi vremea nu fost tocmai potrivită. Mamiferele au pornit din zona Abator şi au ajuns până în zona centrală.
Trecătorii au fotografiat elefanţii, iar unii, mai îndrăzneţi, s-au apropiat şi s-au importalizat cu cele mai mari animale din lume. „Sunt cam chinuiţi, săracii, acum, pe vremea asta. Păcat că nu este vremea frumoasă şi nu sunt mai mulţi copii prin centru ca să-i vadă“, a spus un trecător. Un altul a explicat că a văzut elefanţi doar la circ, nu şi pe străzi: „Eu am văzut de multe ori elefanţi, dar la circ. Pe stradă niciodată, pentru că este destul de periculos“.
Parada elefanţilor a îngreunat şi circulaţia în zona centrală. Şoferii au circulat cu prodenţă, pentru a nu lovi animalele. Mai mulţi poliţişti locali au asigurat desfăşurarea marşului fără incidente.




