Cum s-au stabilit sârbii în Ţara Românească. Povestea exodului peste Dunăre şi a stabilirii în marile oraşe

„Sârbii“ au fost cea de-a doua categorie de locuitori, pe lângă „ungurenii“ din Ardeal, care au venit în Ţara Românească. Au beneficiat şi ei de scutiri de la plata dărilor.

Sârbii şi bulgarii, locuitori ai paşalâcului de peste Dunăre, au emigrat în Ţara Românească la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Aceştia au fost denumiţi generic „sârbi“.

„Începutul l-au făcut oierii transilvăneni, cunoscuţi cu numele de ungureni, ardeleni, mărgineni, mocani, bârsani, trocani, moroieni, uceni, ţuţuieni. Ei au împânzit satele Munteniei şi Olteniei în căutarea de păşuni şi locuri de iernat în bălţile de la Dunăre. În scopul ocrotorii lor, în Ţara Românescă a luat fiinţă câteun «ispravnic al ungurenilor“ la Bucureşti şi Craiova, încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În ceea ce priveşte sârbii, locuitori ai paşalâcului de peste Dunăre - ei puteau fi sârbi sau bulgari, uneori chiar români reîntorşi de peste Dunăre din refugiu. (...) Nu-i de mirare că în oraşe ca Bucureşti, Târgovişte Buzău, Slatina, Piteşti s.a.m.d au existat mahalale cunoscute sub numele de «Mahalaua Sârbi» şi nu ne îndoim că cel puţin în cazul Munteniei era vorba de bulgari. (...) Sub domnia lui Ioan Caragea, la Bucureşti şi Craiova s-a înfiinţat câte un «Isprăvnicat al străinilor». Aceştia au fost incluşi în slobozii, plătind birul şi dajdia la jumătate, în raport cu pământenii“, arată istoricul Mihai Chiriţă în studiul „Sârbii în Ţara Românească“. 

Peste 6.000 de familii venite de peste Dunăre

Potrivit lui Mihai Chiriţă, în anul 1831 în judeţele Dolj, Romanaţi şi Mehedinţi existau 6609 familii de băjenari venite de peste Dunăre. „În ceea ce priveşte creşterea numerică a acestor slobozii, ea nu este tot timpul ascendentă, ci prezintă două stagnări în anii 1823 şi 1831, precum şi o recesiune în anul 1830. Prima stagnare îşi găsesşte explicaţia în ocupaţia turceasă carte a urmat după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, iar cea de-a doua în războiul Rahovei din anul 1821, când 868 de familii de băjenari dispar din slobozii. Este de presupus că locuitorii sloboziilor în cauză au fugit peste Dunăre la venirea armatelor ruseşti sau, pur şi simplu, au fost răpiţi de către turci“, arată istoricul. 

„Sârbii“, slugile boierilor români

În Dolj, unii boieri şi chiar prinţul Barbu Ştirbei au populat unele moşii cu „sârbi“.

„Semnificativ este faptul că în cazul judeţului Dolj, prinţul Obrenivici aduce pe moşia de la Poiana-Tunari sârbi, cu care înfiinţează localitatea Poiana Mare, cea mai mare după oraşul Craiova. În acelaşi timp, prinţul Barbu Ştirbei aduce pe moşia de la Băileşti sârbi“,

mai arată Mihai Chiriţă.

Ungurenii care emigrat din Ardeal

Cea mai mare populaţie care a emigrat în Ţara Românească a fost cea a ungurenilor, românii din Transilvania care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţinuturile de baştină, să treacă munţii şi să se adăpostească în Ţara Românească şi chiar în Moldova, în număr mai mic, din cauza vieţii aspre şi a asupririlor la care au fost supuşi. Cei mai mulţi ardeleni s-au refugiat în judeţele Olteniei, care se găseau în vecinătate şi în care mai ajunseseră ca urmare a transhumanţei. „Românii transilvăneni s-au aşezat pretutindeni pe teritoriul Ţării Româneşti, lucru confirmat de documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti. Acestea conţineau numele unor băjenari«străini», veniţi de peste hotare în Oltenia, în perioada anilor 1819-1831 şi înscrişi de visteria Ţării în «slobozii» ca unii ce plăteau birul pe jumătate. Dacă în cazul celor veniţi de peste Dunăre în judeţele de şes (Romaneşti, Dolj şi o parte din Mehedinţi), marea majortitate a acestor «străini» erau români ce se reântorceau din refugiu şi numai o mică parte «sârbi», situaţia era cu totul alta în judeţele de munte (Vâlcea, Gorj şi cealaltă parte din Mehedinţi), unde «străinii» erau în exclusivitate românii veniţi de peste Carpaţi. Localităţi mari şi însemnate ca Veideeni (Vâlcea), Novaci (Gorj) şi Baia de Aramă (Mehedinţi) erau alcătuite din ungureni“, arată cercetătorul Mihai Chiriţă. 

Migraţia populaţiei din Transilvania a început chiar din secolul al XIII-lea, dar a cunoscut diferite etape în care s-a mai estompat în funcţie de vicisitudinile istoriei.