Cine sunt elevii care au obţinut cele mai mari note la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 72% dintre cei 3094 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Gorj, care au susţinut Evaluarea Naţională, au reuşit să obţină medii peste 5, în timp ce media naţională este de 75%. În acest an nu s-a înregistrat vreo medie maximă.

Conform primelor rezultate, în Gorj s-au înregistrat 870 de medii între 1.00 şi 4.99, 215 între 5.00 şi 5.49. De asemenea, 263 de elevi au luat note între 8.50 şi 8.99, 163 între 9.00 şi 9.49 şi 87 între 9.50 şi 9.99.

Cele mai mari note au fost obţinute de Mihai Mirela Elisabeta, de la Şcoala Gimnazială “Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, şi Roşca Ruxandra Raluca, de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Rovinari, ambele primind nota 9.90 la Limba şi literatura română şi 10 la Matematică. De asemenea, Ananda Maria Aggarwal, de la Liceul Tehnologic Turburea, a obţinut media 9.92. 

La matematică s-au înregistrat cele mai multe note de 10

Deşi matematica era considerată proba de foc, la această probă au fost înregistrate în acest an cele mai multe note maxime, 45. 

Opt dintre candidaţi au obţinut media 1 după ce au primit nota minimă la ambele probe. Aceştia sunt absolvenţi ai unor şcoli gimnaziale din Plopşoru, Turceni, Novaci, Bîlteni, Târgu-Jiu, Polovragi şi Ţicleni. 

Marţi, 5 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, se vor afişa rezultate finale. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 25%.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite