Ce spun vecinii din Apa Neagră despre milionarul de la Loto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre vecinii marelui câştigător de la Loto îl vrea primar în comuna Padeş pentru a face ceva pentru satul lui, iar cuscra milionarului în euro

Un localnic din satul Apa Neagră spune că milionarul de euro este un omn corect şi a ajutat pe toată lumea, deşi înainte de Revoluţie a făcut puşcărie. Acesta îl vrea şi primar în Padeş: „Este bine că avem şi noi un miliardar în localitate. Este un om foarte bun. Cred că o să ne ajute. Are un copil în ucureşti, iar soţia este plecată în Italia, la muncă. Cred că banii sunt meritaţi, pentru că a jucat de 30 de ani la Loto. Este un om corect. Doar înainte de Revoluţie a avut nişte probleme cu porcii. Este un om cu bun simţ, care a ajutat pe toată lumea. Eu aş vrea să ajungă primar să facă ceva şi pentru localitatea noastră, că nu avem apă şi nici canalizare, deşi curge râul pe lângă noi“. 

Soţia milionarului în euro, plecată de peste cinci ani în Italia

Cuscra marelui câştigător se bucură pentru „lovitura“ dată la Loto, pentru că, în acest fel, copiii lui vor avea o viaţă mai bună: „Este foarte bine pentru că, dacă a câştigat cuscrul, o s-o ducă bine şi băiatul meu. Am fost foarte bucuroasă atunci când am aflat. Copiii şi soţia lui Vasile sunt plecaţi în Italia din cauza problemelor cu găsirea serviciului. Cuscra este plecată de cinci-şase ani în Italia“. 

Câştigătorul de la loto are vârsta de 60 de ani şi este din satul Apa Neagră, din comuna Padeş. Acesta a făcut puşcărie, în trecut, pentru că a furat nişte animale.

„Este un jucător fidel la Loto 6/49. A aflat că este câştigătorul marelui premiu, la scurt timp dupa încheierea tragerilor loto pe care le urmăreşte de fiecare dată. A jucat biletul norocos la agenţia 25-017 din Baia de Arama, judeţul Mehedinti, bilet care a fost completat cu două variante simple, pretul acestuia fiind de doar 9,7 lei”, au anunţat reprezentanţii Loteriei Române.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite