Căpitanul pandurilor s-a ales cu dosar penal cu doar câteva zile înainte de meciul cu Steaua
0
Căpitanul echipei de fotbal Pandurii, Viera Ousmane Diarrassuba, s-a ales cu dosar penal pentru că fost prins de polițiștii din orașul Novaci la volanul unei mașini neînmatriculate.
Fotbalistul a fost oprit în trafic, în urma unei acțiuni de control a polițiștilor rutieri, care au constatat că autoturismul condus de acesta era neîmatriculat și, mai mult decât atât, avea numere false de înmatriculare. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci, cu ocazia efectuării controlului traficului rutier pe D.N 67 Bumbeşti Piţic, au depistat pe D.O., de 26 ani, din Coasta de Fildeş, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare“, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.























































