Arestat preventiv după ce şi-a bătut soţia şi fiica minoră
0Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Arcani, judeţul Gorj, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile de către Judecătoria Târgu Jiu, după ce şi-a bătut soţia şi fiica minoră, în vârstă de 12 ani.
Fata a primit certificat medico-legal de îngrijiri medicale pe o perioadă de patru zile. Mai mult decât atât, pe numele bărbatului fusese emis un ordin de restricţie.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 5341/P/2017. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Panainte Didi-Gheorghe,cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj judiciar, prev. de art. 279 alin. 2, 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal, şi violen?ă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal (două fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08.02.2018 până la data de 09.03.2018, inclusiv. În baza art. 230 C. pr. pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpat, în conformitate cu dispozitivul prezentei încheieri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa anticipat din Fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu“,
a hotărât instanţa de judecată.