Află ce zone din Gorj sunt afectate de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci gospodării au fost inundate în această dimineaţă, la Albeni, din cauza ploilor torenţiale. Inundaţiile au fost provocate şi de canalele înfundate care trec prin gospodăriile localnicilor. Alte trei case din Bâlteni sunt acoperite de apă, iar pompierii  se află la faţa locului pentru evacuarea acesteia.

O rupere de nori de câteva ore a inundat două gospodării din satul Albeni şi alte trei gospodării din satul Mirosloveni, comuna Albeni . Apa de pe dealuri s-a revărsat imediat, inundând grădiniţe şi curţile oamenilor. Primarul Dumitru Cornea spune că devină sunt şi localnicii pentru că au înfundat canalele care trec prin gospodăria lor. „Nu le-au curăţat la timp, iar cantitatea de apă a fost mult prea mare. A plouat atât de tare încât nu vedeam la doi metri în faţă. Nu am mai văzut aşa ceva. Apa s-a restras acum din cele trei gospodării din Mirosloveni , dar la celălalte două din satul Albeni se intervine cu motopompele din dotarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei. Gospodăriile se află sub nivelul canalelor de scurgere, la poalele unui deal. Nu sunt pagube majore, dar dacă va mai ploua voi fi nevoit să chem pompierii de la Târgu-Jiu“.
De asemenea, o ploaie de o oră şi câteva minute a făcut, în această dimineaţă ravagii, în trei gospodării din satul Moi. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din curţi şi beciuri.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite