Accident cu trei victime la intersecţia cu localitatea Curtişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a soldat cu trei victime
Accidentul s-a soldat cu trei victime

Un grav accident de circulaţie s-a produs în urmă cu puţin timp, pe Drumul European 79, la intersecţia cu localitatea Curtişoara.

Trei persoane au fost rănite în urma acicdentului. Acestea sunt în stare gravă, fiind încarcerate, astfel încât a fost nevoie de intervenţia echipei SMURD. Mai multe ambulanţe au ajuns la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor răniţilor. 

Potrivit poliţiei, un autoturism a derapat şi a intrat pe contrasens, fiind lovit de o dubă de transport marfă care circula regulamentar. Cei trei ocupanţi din autoturism au suferit răni grave. Este vorba de o şoferiţa de 40 de ani, o tânără de 20 şi un băiat de 19 ani, nepoţii femeii. 

„Detaşamentul ISU Gorj a fost solicitat pentru descarcerarea a trei persoane. La sosirea la faţa locului, o persoană fusese transportată deja la spital. Am descarcerat celelalte două persoane, iar acţiunea a durat 5-7 minute”, a spus Valeriu Mândruţ, de la ISU Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite