A leşinat la demonstraţia lucrătorilor ISU Gorj

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a primit îngrijiri medicale
Copilul a primit îngrijiri medicale

O demonstraţie a lucrătorilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a avut un final neaşteptat. Unul dintre copiii veniţi să asiste la manifestările dedicate Zilei Pompierilor a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău.

Băieţelul a fost afectat emoţional de demonstraţia lucrătorilor ISU, care au simulat, în curtea unităţii, un accident rutier cu descarcerare şi a căzut din picioare. Băiatul, în vârstă de 13 ani, a fost dus pe braţe la ambulanţă, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. „Este pentru prima dată când a văzut o intervenţie de acest fel şi i s-a făcut rău“, a precizat un cadru didactic care îl însoţea. 

Băieţelul a fost preluat de un echipaj de la SMURD şi unul de la Ambulanţă. 

A fost simulată intervenţia în cazul unui accident cu victime

Demonstraţia a constat în acţiunea de descarcerare în cazul unui accident cu mai multe victime. „A fost un accident rutier cu unul sau cu două autoturisme în care sunt victime. Misiunea echipajelor a fost aceea de a descarcera victimele, de a le extrage din autoturisme şi a le acorda primul ajutor. Din păcate, unui copil i s-a făcut rău, dar totul s-a terminat cu bine“, a spus Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.   

Manifestările vor continua mâine dimineaţă în curtea instituţiei la care sunt invitate şi autorităţile locale. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite