Ziua cea mai importantă în ancheta de la Crevedia. Procurorii au reușit să intre în curtea depozitului GPL
0După multe zile în care au așteptat transvazarea gazului din cisterna fisurată, timp în care nu s-a putut face cercetarea la fața locului, anchetatorii au reușit să intre în curtea depozitului GPL, în care s-au întâmplat exploziile devastatoare din Crevedia.

Un prim pas a fost joi, 31 august 2023, când peste 100 de jandarmi au periat câmpurile din Crevedia în căutare de probe.
Cercetările sunt îngreunate, însă, de lipsa imaginilor de pe camerele de supraveghere, dispozitive care au fost compromise în totalitate de foc. În paralel cu cercetarea la fața locului se derulează și anchetele. Patru dosare penale au fost deschise după producerea tragediei de la Crevedia.
Două dosare au fost deschise de DNA, unul de Secția de Urmărire Penală din Parchetul General, iar al patrulea se află pe masa Parchetului Curții Militare de Apel București.
Anchetele vizează însă doar faptele, nu și vreo persoană până în acest moment.
Până acum, niciun suspect clar nu a fost indicat în cazul exploziei de la Crevedia în care trei oameni au murit și alți peste 56 sunt răniți.
Patru echipe de procurori încearcă să lămurească ce s-a întâmplat în seara exploziei la stația GPL din Crevedia, cine avea pârghiile pentru a putea preveni un asemenea dezastru și mai ales dacă poate fi vorba despre fapte de corupție.
După cinci zile, pericolul de explozie la Crevedia a fost eliminat
După cinci zile de intervenție, ISU Dâmboviţa a anunțat, joi seară, că nu mai există niciun pericol de explozie la Crevedia și că toate cisternele au fost golite.
„Intervenţia este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Jandarmii au efectuat, joi, 31 august 2023, căutări pentru a identifica resturi ale cisternei care a sărit în aer la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Ana-Maria Burchi, la solicitarea procurorului de caz, efectivele de jandarmi efectuează cercetări în apropierea staţiei GPL şi până la 400-500 metri în jurul acesteia.
„Se caută bucăţi de cisternă, resturi din explozie, orice ar putea avea legătură cu explozia şi poate fi folosit ca probă în dosarul deschis de Parchet", a declarat, pentru Agerpres, oficialul Jandarmeriei.