Vineri, în foaierul Teatrului Municipal „Tony Bulandra”, vernisajul „Palimpsestele Memoriei”
0Teatrul Tony Bulandra prezintă, vineri, de la ora 16.00, expoziţia "PALMIPSESTELE MEMORIEI" a artistului plastic Adrian Samson. „Pictura lui Adrian Samson porneşte de la două elemente esenţiale ale străvechii civilizaţii româneşti: lemnul şi piatra.
El le pune în lumină valoarea simbolică, înţelesurile lăuntrice pe care, de atâtea secole de când se vorbeşte limba românească în acest spaţiu de cultură europeană, poezia şi cântecul le-au cuprins întotdeauna.
În imaginile sale, piatra e mai ales zidire, e mărturie sacră a istoriei de demult a oamenilor din aceste locuri. În faţa picturilor lui Adrian Samson încerci acelaşi sentiment pe care ţi-l comunică vestigiile din munţii Orăştiei: ele nu-ţi dau niciodată senzaţia de ruină, de amintire copleşită de timp. Ci sunt vii; conţin semnificaţiile existenţei umane, sunt natura transformată în istorie. Iar lemnul e însăşi creşterea bărbătească, aspră, puternică. E copacul bătrân şi noduros din pădure, trunchiul din care ţâşnesc crengile şi mugurii ce-i aduc necontenit viaţă bătrânului veghind peste timp. În felul acesta, pictura lui respinge programatic orice calofilie estetizantă şi îşi supune simţul rafinamentului cromatic, al echilibrului compoziţional unei idei directoare care e aceea a afirmării unor adevăruri fundamentale ale existenţei noastre.”