VIDEO UPDATE Ucigaşul de tată a fost arestat! „I-am dat vreo două pe spinare şi una în cap”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 31 de ani din Ludeşti, care marţi seara şi-a omorât tatăl cu mai multe lovituri de rangă, a fost arestat  de procurori pentru 29 de zile! Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.



O crimă oribilă, petrecută marţi seara, în comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, a îngrozit un sat întreg. Un bărbat de 31 de ani şi-a omorât tatăl cu mai multe lovituri de rangă pentru că nu i-ar fi dat copilului său, în vârstă de doar un an de zile, să mănânce. Omul venise băut acasă şi şi-a ieşit din minţi când a auzit că fetiţa sa nu a fost hrănită de bunicul său de 54 de ani.

„E puşcăriaş, e furăcios, un nenorocit. Să-i dea pe viaţă, să îl închidă. Nu mai vreau să îl văd. Avea ce avea cu el. Mereu se luau în gură şi spunea că îl omoară”, a declarat bunica agresorului.

Pentru fapta sa, agresorul riscă până la 25 de ani de închisoare.

image

„Este vorba de un conflict spontan între tată şi fiu. Fiul a lovit victima cu un corp contondent iar în urma loviturii a rezultat decesul acestuia. Se apre că au fost mai multe lovituri”, a declarat procurorul Camelia Matei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Criminalul este acuzat de omor şi a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acolo unde a primit mandat de arestare pentru 24 de ore.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite