VIDEO Festivalul Naţional „Dracula” va fi organizat în perioada 14 - 16 iulie, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Naţional "Dracula" va fi organizat în perioada 14 - 16 iulie
Festivalul Naţional "Dracula" va fi organizat în perioada 14 - 16 iulie

Festivalul Naţional "Dracula" va atrage sute, poate mii de turişti din afara oraşului la Curtea Domnească, cred organizatorii, în cadrul evenimentului urmând să fie reeditat atacul de noapte al lui Vlad Ţepeş împotriva turcilor. evenimentul este organizat de Primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.


Autorităţile vor ca evenimentul să devină un brand al Târgoviştei.''O să fie o acţiune amplă. Reeditarea atacului de noapte se va face la o scară mare, cu zeci, sute de cascadori, figuranţi, actori celebri care vor veni şi, efectiv, vom face din festivalul acesta un brand al oraşului şi al judeţului. Sperăm să îl continuăm în fiecare an'', spune primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Edilul a mai spus că la Târgovişte vor fi trei zile de sărbătoare, cu ateliere de tot felul şi cu locuri unde oamenii vor putea să mănânce şi să se simtă bine. 

Atacul de noapte a fost o bătălie între o armată condusă de Vlad Ţepeş, domnulŢării Româneşti (Valahia) şi o armată condusă de sultanul Mehmed al II-lea alImperiului Otoman, desfăşurată în apropierea cetăţii de scaun a Ţării Româneşti,Târgovişte, în noaptea de 17 iunie 1462. 

Campania a avut ca rezultat o victorie decisivă a românilor. Conflictul a pornit iniţial de la refuzul lui Vlad de a plăti tribut otomanilor şi a escalat în natură după ce Vlad a invadat Bulgaria şi a tras în ţeapă peste 23.000 de turci şi bulgari. Mehmed a ridicat o armată uriaşă cu obiectivul de a cuceri Ţara Românească şi a o anexa la imperiul său. 

Cele două armate au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care Ţepeş a atacat tabăra turcească în timpul nopţii pentru a încerca să-l ucidă pe sultan. Deşi atacul a cauzat pierderi mari tucilor, Mehmed a scăpat cu viaţă şi şi-a continuat marşul spre reşedinţa de la Târgovişte, unde a dat peste alţi 20.000 de turci şi bulgari traşi în ţeapă. Sultanul şi armata sa au fost total demoralizaţi şi s-au retras din Ţara Românească.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO Repetiţii pentru spectacolul "Vlad Voievod Drăculea", de la Târgovişte

VIDEO 10.000 de turişti sunt aşteptaţi la Târgovişte, la Festivalul „Dracula”

VIDEO Premieră la Târgovişte. Autorităţile vor organiza Festivalul Naţional "Dracula"

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite