Victorie pentru Chindia, eşecuri pentru Urban Titu şi FCM Târgovişte
0
Din prima etapă a noului sezon de Liga a 3-a doar Chindia Târgovişte a ieşit victorioasă dintre reprezentantele judeţului Dâmboviţa la acest nivel. Formaţia antrenată de Silviu Dumitrescu s-a impus cu scorul de 4-2 în partida disputată pe teren propriu cu Civitas Făgăraş.
Golurile târgoviştenilor au fost reuşite de Anton (26), Bucă (40), Honciu (64) şi Cherchez (68), pentru oaspeţi marcând Neamţu (15) şi Streaza (24).
FCM Târgovişte a pierdut la scor de neprezentare la Avântul Reghin, golurile gazdelor fiind înscrise de Bucin (30, 50 pen) şi Truţă (65). Cealaltă reprezentantă a judeţului nostru, Urban Titu, a avut cel mai dificl meci, întâlnind pe SCM Argeşul Piteşti, una dintre favoritele la câştigarea seriei.
Dâmboviţenii au pierdut în faţa argeşenilor cu scorul de 2-1. Formaţia antrenată de Nicu Croitoru a deschis scorul prin Ivaşcu (25 pen), pentru ca oaspeţii să puncteze apoi prin Dulcea (47) şi M. Albu (50).