UPDATE Zeci de turişti, blocaţi în Padina-Peştera după 24 de ore de ninsoare şi viscol. Zăpada pe drumuri depăşeşte un metru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate căile de acces către zona montană Padina - Peştera din Munţii Bucegi sunt blocate în acest moment după ce în decurs de 24 de ore a nins fără oprire, iar vântul puternic a viscolit zăpada, care depăşeşte un metru pe alocuri. Zeci de turişti care ar vrea să plece acasă aşteaptă ca utilajele să intervină şi să degajeze drumul.

UPDATE ORA 13.25: Traficul rutier pe DJ 713, din zona montană a judeţului Dâmboviţa a fost reluat, după ce a fost blocat ore bune din ninsorii de noaptea trecută. Potrivit Poliţiei se circulă în condiţii de iarnă acum. 

„Le recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de şofat şi să circule cu o viteză adaptată la un carosabil acoperit cu zăpadă. Drumul este îngust, iar trecerea autovehiculelor, unul pe lângă celălalt, se realizează cu dificultate”, precizează IPJ Dâmboviţa.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit şefului Salvamont Dâmboviţa, Doru Deaconescu, drumarii au dormit la unităţile de cazare din zonă că să intervină la primele ore ale dimineţii.

„Viscoleşte în continuare şi ninge. N-am mai văzut aşa iarnă de 25 de ani. Ţine de multe zile vremea asta. Drumarii trebuie să desfunde Dichiu, ca să mai plece oamenii acasă. Trebuie să plecăm în coloană mai mulţi. Sunt mulţi turişti care vor să plece la Hotel Peştera şi la cabanele Padina şi Gură de Rai. De ieri până azi s-a aşternut un nou strat de zăpadă de 15 centimetri. În acest momentu nu se poate urca sau coborî. La Dichiu e blucat drumul. Drumarii intervin cu 8 utilaje”, ne-a spus şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Deaconescu.

Angajaţii de la Peştera Ialomiţei au ieşit să dezăpezească aleea care duce înspre obiectivul turistic, întrucât acesta este deschis în perioada aceasta.

Imagine indisponibilă

FOTO: Peştera Ialomiţei - Bucegi

Societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP) din subordinea CJ Dâmboviţa a transmis o informare către operatorii de turism din Zona Padina-Peştera, în privinţa accesului pe drumurile DJ 713, DJ 713A şi DJ 714

SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate care are în grijă lucrările de intreţinere pe timp de iarnă a acestor drumuri judeţene vă aduce la cunoştinţa că vom acţiona cu un număr semnificativ de utilaje pentru a menţine în stare de viabilitate aceste drumuri, în limita condiţiilor meteo. Vă rugăm să aveţi în vedere informarea turiştilor cu privire la condiţiile meteo şi de circulaţie pe aceste drumuri. Recomandăm ca turiştii să aştepte informarea noastră telefonică a operatorilor de turism din zonă, din cursul zilei 26 decembrie, referitoare la condiţiile de circulaţie pe aceste drumuri, înainte de a porni la drum”, a precizat directorul LDP, Avanu Mihail Cristian.

9 turişti, printre care şi 3 copii, au avut nevoie de ajutorul jandarmilor din nămeţi, chiar în prima zi de Crăciun.

Cei 6 adulţi şi 3 minori din judeţele Dâmboviţa, Mehedinţi şi municipiul Bucureşti au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculele înzăpezite, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic de marţi de la ora 23:00 până miercuri la ora 5:00 în zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa.

Cod galben de vânt în zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa

  

Conform ANM, în judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, în zona de munte de peste cota 1800 m, se va semnala vânt cu viteze de 90-120 km/h ce spulberă puternic zăpada, reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

În acelaşi interval orar, respectiv de marţi, de la ora 23:00 până miercuri la ora 5:00, este anunţat vânt cu viteze de 80...100 km/h, în special la peste 1500m, asociat local cu transport de zăpadă care va reduce vizibilitatea.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite