Un poliţist din Răzvad era să se omoare cu propriul pistol, după o urmărire ca în filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutorul şefului Postului de Poliţie din Răzvad, judeţul Dâmboviţa, a ajuns la spital după ce şi-a tras fără să vrea două gloanţe în picior. Poliţistul se afla în urmărirea unor hoţi de cablu telefonic, iar la un moment dat, a căzut, iar arma armamentul din dotare i s-a declanşat fără voia sa. Acesta a ajuns la Floreasca pentru investigaţii suplimentare.

„Totul s-a petrecut în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furtului de cablu telefonic, pe raza localităţii Răzvad. Mai multe persoane au fost depistate pe raza localităţii Răzvad în timp ce sustrăgeau cablu telefonic. Poliţiştii au procedat la urmărirea acestora, iar în cădere, unul dintre poliţişti s-a împiedicat şi căzut, iar armamentul din dotare i s-a descărcat de două ori în picior. Acesta a fost transportat la Spitalul Flroeasca din capitală pentru investigaţii amănunţite”, a declarat agentul Raluca Flroescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Oamenii legii au prins şase hoţii cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani. Cu toţii au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, în acest moment a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum s-a petrecut totul. Cert este că omul legii se afla în timpul serviciului, într-o acţiune organizată chiar de superiorii săi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite