Un al doilea bărbat acuzat de sechestrare de persoane, reţinut de poliţie. El şi fratele său l-au bătut pe un complice la mai multe furturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sechestrat racovita

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte şi Secţia nr. 2 Poliţie Rurală Băleni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte au identificat cel de-al doilea bănuit de comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Din cercetări a reieşit că în ziua de 20 mai, acesta, împreună cu fratele său, ar fi chemat la domiciliul lor din Racoviţa un bărbat de 31 de ani, pe care l-ar fi constrâns să nu părăsească imobilul.

Cel în cauză, de 41 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

sechestrat racovita

Bărbatul sechestrat are 31 de ani şi a participat, se pare, la mai multe furturi alături de doi fraţi din Racoviţa. Nu a putut cere ajutor, însă fratele său, plecat la muncă în alt judeţ, a sunat la Poliţie şi a povestit totul.

Surse din rândul anchetatorilor spun că cei doi l-au ademenit în casa lor pe bărbat şi i-au aplicat o lecţie dură. Victima are răni serioase la cap şi este lovit pe tot corpul cu obiecte contondente, spun legiştii. Medicii cred că victima va avea nevoie de cel puţin două săptămâni de îngrijiri medicale.

sechestrat racovita

“M-au luat de pe stradă. M-au sechestrat. Am fost bătut cu parul. M-au bătut pentru că am spus la Poliţie că m-au influenţat ei să iau asupra mea o faptă de furt. Mi-au spus că până se rezolvă cazul să rămân la ei, cu forţa. Mi-au dat să mănânc, să beau, ţigări”, a declarat Duţă Florentin Petre, 31 de ani.

De cealaltă parte, unul dintre fraţii acuzaţi de sechestrare spune că este nevinovat şi că victima ar fi stat de bună voie la ei în casă. Însă, cel de-al doilea este de negăsit. A fugit când a auzit sirele de Poliţie.

“Aseară a fost acasă la tatăl său, cum să fie sechestrat? Toată iarna a stat la mine”. În sat nimeni nu vrea să spună ce s-a întâmplat exact.

“Nu l-a ţinut nimeni cu forţa şi nu a fost nici bătut. Noi l-am ţinut la noi în casă de milă pentru că nu avea nici ce să mănânce. E un mare alcoolist şi ne-a fost milă de el”, ne-a declarat soţia unuia dintre autori.

Speriat de ce ar putea păţi dacă şi-ar susţine declaraţia, victima ne-a mărturisit că se gândeşte la retragerea plângerii penale.

“Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Aş vrea să îmi retrag reclamaţia. Mă tem pentru familia mea, nu pentru mine. Mi-au spus să iau asupra mea nişte fapte comise şi de mine inclusiv. E vorba de furturi. Îmi pare rău acum şi pentru mine şi pentru ei”, a mai spus victima.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, autorii riscă până la 10 ani de închisoare pentru sechestrare de persoane. 

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite