Spitalul Judeţean din Târgovişte, în alertă, după ce o tânără s-a prezentat la UPU spunând că ar putea avea coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uputgv

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte este în alertă, după ce o tânără s-a prezentat, luni, la UPU, spunând că ar putea avea coronavirus. Surse medicale au precizat că tânără acuza o viroză respiratorie.

Fata a precizat că a intrat în contact cu fratele său, barman în Anglia, care ar fi participat de curând la o nuntă în Italia, într-o zonă afectată de coronavirus.

În acest moment fratele tinerei este sănătos însă fata a fost dusă în carantină la Secţia de Boli Infecţioase şi i s-au recoltat probe. 

Probele biologice au fost trimise la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Astăzi, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte va organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi prezentate măsurile uate de spital în privinţa combaterii noului virus.

În acest moment, sunt în autoizolare la domiciliu 163 de dâmboviţeni, cu o stare de sănătate care nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu coronavirus. 6 dintre aceştia au fost amendaţi, întrucât nu au respectat măsura impusă de autorităţi. 

DSP Dâmboviţa a comunicat, în această după-amiază, că în judeţ nu este nicio persoană în carantină, cu suspiciune sau diagnosticată cu coronavirus.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite