Spectacol in memorian Laura Stoica, în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
laura stoica concet in memoriam

Valorile autentice şi personalităţile care au scris istorie în domeniul artistic sunt cinstite de autorităţi. Este şi cazul interpretei de muzică uşoară, Laura Stoica, târgovişteancă, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate.

Astfel, pe data de 8 octombrie 2021, începând cu ora 18:00, la Clubul Studenţilor din Târgovişte va avea loc concertul „In memoriam Laura Stoica”.

Orchestra Simfonică „Muntenia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijată de maestrul Daniel Jinga, alături de Alexandra Uşurelu şi Bobby Stoica, Julie Mayaya, trupele Zavera şi Distinto ne vor reaminti de personalitatea uluitoare a Laurei, de frumuseţea şi autenticitatea ei, de artistul complet care a bucurat România, fie şi pentru puţin timp.

Accesul se va face doar pe baza invitaţiei care poate fi ridicată de la secretariatul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, începând cu data de 5 octombrie, între orele 8:00-16:00.

Este permisă participarea la spectacole doar cu purtarea măştii de protecţie, pentru persoanele care:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării

cu SARS-CoV-2.

Persoanele sunt obligate să facă dovada vaccinării prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19. Este necesară şi prezentarea unui act de identitate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite