Sorin Ioniţă este îndrăgostit incurabil de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgovişteanul deţine o impresionantă colecţie de pictură, sculptură, icoane şi obiecte artizanale.

Arta este ca aerul pentru Sorin Ioniţă. Nu poate respira fără să aibe în preajmă lucrări de pictură, sculptură, icoane vechi, obiecte artizanale meşterite cu migală de creatori populari neştiuţi. La locul de muncă, şi-a creat un adevărat sanctuar, o galerie de artă impresionantă. Sorin Ioniţă deţine sute de picturi şi sculpturi, lucrări care coboară din mai multe etape ale istoriei. Pentru străinii care păşesc pentru prima dată în birourile societăţii pe care o conduce Sorin Ioniţă, surpriza este de-a dreptul colosală. „Mulţi au luat exemplul meu. Măcar ca element de decor, de confort vizual”, mărturiseşte Sorin Ioniţă. Conexiunea cu arta s-a făcut destul de târziu. A fost ca un moment de revelaţie cum există în fiecare dintre noi, „un cod care ne deschide sufletul spre sublim, spre frumuseţea absolută pe care în alte împrejurări nu am reuşit să o dibuim”, după cum se exprimă Sorin Ioniţă. Copilăria şi-a trăit-o liber, prin colbul uliţei de la Gura Ocniţei, pe dealurile din jurul satului sau prin grădina îngrijită cu pricepere de mama sa, care se trage dintr-o familie de bulgari de la Băleni, experţi în ale legumiculturii. „Pentru fiecare dintre noi, copilăria produce nostalgii permanente. Este un refugiu, atunci când suntem năpădiţi de problemele prezentului sau ale viitorului”. Sorin Ioniţă ne spune cu mândrie că în tinereţe a practicat şi sport, în special volei şi box. A fost însă şi un îndrăgostit de motocros.

A cochetat cu pictura, având chiar şi câteva expoziţii
După efectuarea stagiului militar, a cunoscut câţiva artişti de înaltă ţinută morală. Profesorul Petre Marin Constantin este cel care l-a introdus în ABC-ul frumosului. „Primul tablou l-am achiziţionat de la dumnealui. Ţin foarte mult la această pânză. Este vorba despre o natură statică. Un coş cu mere aşezat pe o masă tradiţională”. Sorin Ioniţă îi ajută pe artişti ori de câte ori aceştia îi solicită sprijinul. Organizează expoziţii, seri culturale, ba chiar şi tabere de creaţie. „Nu pot concepe existenţa fără să întind o mână celor care au nevoie”, spune Sorin Ioniţă. La rândul său, a cochetat cu pictura. A avut câteva expoziţii. „Nu mă consider artist. Nu am dus la desăvârşire această latură a mea. Eu sunt un iubitor de frumos. Îmi place orice îmi dă o vibraţie specială. Mă atrage orice lucru care poartă o amprentă”. În colecţia sa deţine şi multe obiecte reprezentative pentru perioada comunistă. Ba, chiar îşi întregeşte acest tezaur. „Nu putem face abstracţie de o etapă istorică, de un moment prin care am trecut cu toţii. Rămâne, indiferent de voia altora”, spune Sorin Ioniţă.

Întrebări şi răspunsuri:
Cum s-a produs legătura dintre dumneavoastră şi oamenii de artă?
Am avut o licărire faţă de cei care trăiesc într-o altă dimensiune, care au altă percepţie decât cea cotidiană, decât cea a nevoilor obişnuite. Am constatat că în fiecare dintre noi există o natură poetică, artistică, ideatică, pe care de obicei o ţinem închisă, zăvorîtă. În momentul în care întâlneşti un segment de oameni cu alte sensibilităţi, se crează o prietenie aparte, ceva ce nu mai poate dispărea.

Sunteţi apropiat şi de valorile creştin-ortodoxe?
Adevărata virtute a omului este aceea de a căuta să se apropie de lumina lui Dumnezeu. Am mers prin multe mănăstiri. Am întâlnit slujitori ai Domnului de o profunzime rară. De la un călugăr de pe Muntele Athos, am reţinut un îndemn pe care nu-l voi uita niciodată: Să nu te ridici mai presus decât eşti şi să nu cauţi mai mult decât cunoşti.

Ce îi place:
„Îmi place armonia. Îmi plac oamenii drepţi şi corecţi. Îmi place liniştea sufletească. Îmi place să văd semenii bucurându-se de realizările lor, de ceea ce este în jur. Îmi plac animalele, natura, muzica. Iubesc pe Dumnezeu”, spune Sorin Ioniţă

Ce nu îi place:
„Nu îmi plac nedreptăţile, mârşăviile, ipocrizia şi minciuna. Nu îmi place prostia dusă la rang de virtute. Nu îmi plac mojicia şi avariţia. Nu îmi place că de 20 de ani suntem conduşi numai de geambaşi”, mărturiseşte Ioniţă.

Profil:
Nume: Sorin Vasile Ioniţă
Născut: 11 martie 1957, Gura Ocniţei
Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Valahia Târgovişte, master în administraţie publică, drept european şi turism
Familie: căsătorit, un băiat - Cătălin

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite