Sinucidere sângeroasă: Un bărbat s-a înjunghiat mortal cu un cutter în gât

0
Publicat:

Un bărbat de 32 de ani din Târgovişte s-a înjunghiat mortal cu un cutter în zona gâtului, miercuri seara, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Dâmboviţa.

 Poliție. FOTO Facebook Poliția Română
Poliție. FOTO Facebook Poliția Română

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Avram Iancu din localitate, un bărbat şi-ar fi provocat răni cu un cutter, în zona gâtului. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat în apartament trupul neînsufleţit al unui bărbat de 32 de ani", explică IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

 Serviciul de Medicină Legală  a preluat trupul bărbatului pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului şi dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege", mai precizează IPJ Dâmboviţa.

 Tragedii similare

 Amintim că, luna trecută, un bărbat de 38 de ani și-a pus capăt zilelor după ce s-a aruncat de la etajul al patrulea al blocului unde locuia. Soția acestuia ieșise din casă cu copiii chiar înainte ca acesta să comită gestul necugetat. Bărbatul nu era cunoscut cu probleme psihice și, din primele verificări, se pare că a comis spontan gestul necugetat.

În octombrie 2022 un militar din cadrul unei unități a Brigăzii 8 ROT Focșani a fost găsit împușcat în cap. Ancheta a fost preluată de procurorii militari pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind luate în calcul toate variantele: sinucidere, accident sau omor.

Tot în toamna acestui an, doi soți de 89 de ani s-au aruncat împreună de la etajul 7 al unui bloc din București.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite